Acesta e cel mai rapid hotspot mobil: Netgear la viteză de 450Mbps
Pentru situaţii în care aveţi nevoie de internet în deplasare şi nu vreţi să provină de la telefon sau tabletă, există un hotspot mobil ultra rapid de la Netgear.
Fiecare operator de internet vă oferă posibilitatea să achiziţionaţi un modem USB cu un abonament de date menit să vă ofere internet pe laptop când vă aflaţi în deplasări. Din păcate, când aveţi nevoie să împărtăşiţi respectiva conexiune la internet cu mai multe gadgeturi, situaţia se complică exponenţial.
Atunci aveţi nevoie de un hotspot mobil, preferabil cu o autonomie foarte mare şi care să fie capabil de trafic de internet la cele mai mari viteze. Un astfel de dispozitiv este noul AirCard de la Netgear. Anunţat pentru prima oară zilele trecute în cadrul MWC, micuţul este din start compatibil cu cele mai rapide reţele LTE categoria 9. În traducere şi în condiţii ideale, această compatibilitatea s-ar putea manifesta printr-o viteză maximă de download de 450 Mbps. În mod real, s-ar putea să nu atingeţi niciodată respectiva valoare, dar reprezintă un avantaj enorm că e suportată teoretic.
La baza acestei creaţii se află un modem Snapdragon X12 LTE de la Qualcomm. Pentru că este foarte mândru de acest dispozitiv, Jim Kirkpatrik de la Netgear – director pe produse LTE, a ţinut să detalieze un pic ştiinţa din spatele noului AirCard ,,Agregarea pe download a conexiunii de la trei operatori, specifică LTE Cat 9 Advanced are potenţialul de a oferi o viteză maximă de descărcare cu 50 de procente mai mare decât Cat 6, permiţând o performanţă sporită, latenţă redusă şi o conexiune mai stabilă pentru utilizator.”